Castrol lansează noul design al gamei de ambalaje de lubrifiant, care, în unele situații, utilizează cu până la 20% mai puțin plastic*. Ambalajele cu design optimizat vor fi disponibile în variantele de jumătate de litru, un litru, patru litri și cinci litri, începând din august 2024. Acestea oferă avantajul suplimentar al unei forme mai compacte pe raft și sunt mai ușor de transportat, comparativ cu versiunile anterioare.
Introducerea ambalajelor cu design optimizat face parte din strategia Castrol privind sustenabilitatea, PATH360**, care a stabilit ca obiective reducerea deșeurilor și a emisiilor de carbon și îmbunătățirea calității vieții. Noul bidon de cinci litri utilizat de companie în Europa folosește cu 20% mai puțin plastic, comparativ cu bidonu anterior*, unul dintre cele mai bine vândute produse din gama Castrol***.
Începând din 2019, noile bidoane au fost introduse pe câteva piețe internaționale, inclusiv China și India, permițând companiei să utilizeze cu 4.000 de tone mai puțin plastic, comparativ cu designul anterior al recipientelor mici****. În Europa, se anticipează că noile bidoane vor contribui la economisirea a circa 1.000 de tone de plastic pe an, comparativ cu designul anterior al bidoanelor mici și la nivelul agregat în cadrul întregii game de recipiente****.
În ceea ce privește bidonul de cinci litri, colțurile ascuțite au fost înlocuite cu pliuri fine, concepute pentru un plus de rezistență și flexibilitate, iar forma generală a acestuia a fost optimizată astfel încât pe paleți și pe rafturi să poată încăpea mai multe recipiente. Accentul plasat pe optimizarea spațiului, inclusiv repoziționarea mânerului în colț, înseamnă că pe un singur palet pot încăpea acum cu 28% mai multe cutii cu bidoane de patru litri. În mod similar, pe un singur palet pot încăpea acum 36 de cutii cu bidoane de cinci litri, comparativ cu doar 28 de cutii anterior.
O serie de caracteristici, inclusiv un capac cu indicator de deschidere cu logoul Castrol în relief și garnitură de termosigilare, au fost adăugate pentru a proteja integritatea produselor și a oferi clienților asigurarea suplimentară că bidoanele conțin lubrifianți și fluide originale Castrol.
Marian Drăgan Automotive Sales Director Balkans, Head of Castrol România a afirmat: „Pe măsură ce sectorul mobilității și din ce în ce mai multe companii din industrie, se orientează către un viitor mai sustenabil, clienții își doresc mai multe opțiuni și soluții din ce în ce mai sustenabile. Acest nou ambalaj urmează perfect această tendință și se aliniază cu noua poziționare a brandului. Împreună, ele demonstrează angajamentul Castrol de a investi în viitor și de a crea noi oportunități de dezvoltare și succes, îndeplinind în același timp nevoile în continuă schimbare ale clienților noștri.”
Pentru mai multe informații despre rebrandingul Castrol, vizitați: www.castrol.com/forward
-FINAL-
Note pentru editori:
* Noul design lansat în Europa în 2023 folosește mai puțin plastic ca procent din greutate: de la cu 5% mai puțin (pentru bidoanele de un litru) până la cu 20% mai puțin (pentru bidoanele de cinci litri). Exclude bidoanele de 0,5 litri.
** www.castrol.com/path360
*** În 2022, Castrol a produs 11 milioane de bidoane de 5 litri, 8,5 milioane de bidoane de 4 litri, 38,5 milioane de bidoane de un litru și 270.000 de bidoane de jumătate de litru în Europa
**** Calculat pe baza volumului echivalent și a combinației de bidoane mici preexistente comercializate în 2022