Cursle de sfert de milă NHRA
Castrol este sponsorul principal al lui John Force de peste 20 de ani şi l-a ajutat să câştige fiecare dintre cele 13 titluri NHRASuccesorul la titlu:
Ashley îi păşeşte pe urme tatălui ei de câţiva ani, dar 2010 pare să fie anul în care s-a maturizat suficient.
John Force
John Force este cursele de sfert de milă. Legenda americană a pilotat, a glumit, a concurat, a râs şi a derapat de unul singur către cărţile de istorie şi către inimile fanilor sporturilor cu motor din toată lumea. Mai mare ca viaţa aproape că nu este suficient pentru a îi descrie caracterul hotărât, de om muncitor ce iubeşte distracţia. Omul care şi-a cumpărat prima maşină de concurs din banii rezultaţi din recalcularea impozitului acum mai mult de douăzeci de ani a făcut echipă cu Castrol ca sponsor principal încă din acele timpuri, iar această pereche a fost făcută în rai.„Încă îmi place să pilotez” declară Johnm în vârstă de 56 de ani. „Cât timp pot face asta fără a dezavantaja echipa mea, am să o fac. Nu este ca şi cum ar trebui să conduci pentru ore întregi. Este ca sexul. Trebuie să îl faci în cinci secunde...”
Un fost membru al echipei de la boxe a lui John Force, Robert Hight a reuşit să ajungă pe culmile curselor de sfert de milă, în modul clasic, iar totul a fost spre avantajul lui.
Ashley Force
Pentru a asuma că tânăra Ashley a ajuns unde este acum folosindu-se numai de numele tatălui ei faimos ar însemna să trecem cu vederea un adevărat talent al curselor de sfert de milă. Junioara Force a intrat pe scena în 2004 câştigând Campionatul Naţional, Campionatul Diviziei a 4-a şi cursele de încheiere ale sezonului, Finalele Auto Club, care au produs primii câştigători tată-fiică în acelaşi concurs NHRA. Pentru sezonul 2007, Ashley a făcut trecerea de la Top Alcohol Dragsters la Funny Cars şi făcând asta a devenit prima femeie de după anul 2000 care participă în această categorie.„Sunt un tată tipic, care întotdeauna şi-a dorit ca fiul său să crească şi să îi piloteze maşina de curse” spune Force Senior. „Dar nu am niciun fiu, aşa că am sperat tot timpul ca una dintre fetele mele să fie interesată. Ashley a ales să înveţe despre mecanica auto la şcoală, pe când eu nu am făcut asta niciodată. Este extraordinar să o am în turneu cu mine.”
Hight a câştigat râvnitul premiu „Rookie of the year” în 2005 după ce a încheiat primul său sezon într-un mod care l-a făcut mândru. Californianul a ajuns pe un impresionant loc cinci în primul său campionat de curse de sfert de milă, terminând cu numai două locuri în urma liderului echipei John Force, clasat pe trei.
