Motoarele cu injecţie
Dezvoltarea motorului cu injecţie
Motorul cu injecţie a apărut ca înlocuitor al motorului tradiţional cu carburator în anii 1950. În anii 1980 majoritatea maşinilor europene foloseau acest sistem, iar în 1990 ultima maşină fără injecţie a fost vândută în Statele Unite ale Americii.În carburatorul unui motor amestecul aer/benzină se producea simplu prin trecerea fluxului de aer printr-un jet de combustibil. Motorul cu injecţie, în schimb, controlează activ cantitatea de combustibil din aerul ce intră în fiecare cilindru.
Face asta cu ajutorul unei combinaţii între unitatea de control a motorului (ECU) şi un injector electronic de combustibil. Aceste două componente simt şi livrează cantitatea de combustibil necesară pentru ce este cerut motorului.
De exemplu, în orice motor, când acceleraţi, pedala de acceleraţie deschide clapeta de acceleraţie şi permite ca mai mult aer să intre în cilindrii, în loc să pompeze mai mult combustibil în amestecul aer/benzină.
Monitorizarea continuă
Într-un motor cu injecţie, ECU simte creşterea de aer şi compensează prin creşterea cantităţii de combustibil pe care o adaugă în combustibil, rezultând o acceleraţie mai eficientă şi cu reacţie mai rapidă. ECU monitorizează continuu cantitatea de aer ce intră în motor şi cantitatea de combustibil din gazele de evacuare pentru a se asigura că amestecul aer/benzină este optim. Între timp, injectorul electric de combustibil este pur şi simplu o valvă operată electronic, cu o pompă de combustibil în spatele ei ce controlează cantitatea de combustibil livrată în momentul deschiderii valvei. În timp ce combustibilul este forţat prin valvă de către pompa de combustibil, acesta este pulverizat, crescând eficienţa arderii.În afară de ECU şi injectorul de combustibil, un motor cu injecţie funcţionează folosind exact aceleaşi principii ca un motor echivalent cu carburator.
sus
